Din 3 decembrie, Europa FM prezintă Dimineața Zurli
“Radioul a fost prima iubire și sunt extrem de fericită că mă întorc la o dragoste atât de mare. Am primit mai multe propuneri în ultimii ani, dar inima mea a ales Europa FM. Îi mulțumesc lui George Zafiu că m-a invitat să fac parte dintr-o echipă atât de frumoasă. Pentru mine e cea mai mare bucurie din acest an! Le promit ascultătorilor un matinal pentru sufletele lor. O emisiune în care vom avea de toate pentru toți copiii, părinții și bunicii. Fetița Zurli o să fie un ajutor de nădejde pentru mine. Împreună vom aduce magia Zurli din sălile de spectacol direct la radio, în casele milioanelor de români”, spune Mirela Retegan, emoționată de acest început.
La Dimineața Zurli, ascultătorii vor avea parte de trei ore de bucurie cu invitați iubiți de toată lumea, de la personajele din Gașca Zurli, până la vedete care vor veni la Europa FM, împreună cu copiii lor.
Mirela Retegan va intra în direct cu ascultătorii și îi va provoca pe părinți la concursul ”TOTUL SAU NIMIC”, iar sărbătoriții zilei vor avea parte de surprize de la asistenta Mirelei, Fetița Zurli.
Mirela va da în fiecare săptămână, împreună cu psihologul Gáspár György, răspunsuri la întrebările care îi frământă pe părinți legate de educația copiilor lor. În Dimineața Zurli, cei mai mici ascultători se vor juca în direct la radio, vor asculta povești și vor afla și tot ce mișcă în lumea copilăriei Zurli.
“Începand din 3 decembrie, Europa FM mai scrie o poveste frumoasă în fiecare duminică, alături de Mirela Retegan.
Ne completăm astfel echipa cu încă un profesionist, un om extrem de dedicat și pasionat, alături de care sunt mândru să mă aflu pe aceeași frecvență, într-un radio pentru sufletul milioanelor de români care ne ascultă.
De altfel, 2017 a fost anul în care Gașca Zurli a făcut spectacole SOLD OUT în toată țara, așa că era momentul cel mai potrivit ca Europa FM să le pună la dispoziție o scenă unde să încapă toți copiii (cu părinți cu tot)”, a declarat George Zafiu, director de programe Europa FM.
Mirela Retegan este creatorul Companiei de evenimente Zurli, este femeia care a dus dragostea pentru copilul ei la rang de fenomen național. Are o experiență de 20 de ani în radio și televiziune, a fost corespondent BBC și director al rețelei Radio Transilvania. Este Antrenorul Părinților din România.